MĂGURELE
OTETELESANU MANSION
2011 - 2015
Fiind un monument de clasa A, Conacul Oteteleșanu, împreună cu situl arheologic și biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena fac parte din Ansamblul fostului conac Oteteleșanu. În prezent, castelul este inclus în platforma Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Materialelor.
Nucleul castelului este format din vechiul conac al moșiei Măgurele, care a fost construit în jurul anului 1800. Edificiul inițial a suferit o transformare între 1840 și 1845 sub îndrumarea noului său proprietar, Ioan Oteteleșanu, într-un stil neoclasic cu accente romantice.
În anii 1860 au survenit alte intervenții, castelul fiind remodelat în stilul chalet-urilor alpine de vacanță, capătând aspectul unui edificiu de loisir.
Neavând urmași, Ioan Oteteleșanu a donat domeniul Academiei Române pentru a înființa un institut pentru fetele sărace. Pentru a răspunde nevoilor noii funcții, conacul a fost transformat din nou între 1893 - 1894.
Anii 1930 sunt marcați de alte modificări precum: construcția turnurilor, transformarea acoperișului în terasă și consolidarea prin interventii brutale.
În 1948, Institutul pentru fete sărace Oteteleșanu și-a încetat activitatea într-un mod abuziv urmând ca proprietatea să fie preluată de Institutul de Fizică Atomică.
La cutremurul din 1977, clădirea a fost avariată și a suferit lucrări de reparații. Anii următori, din cauza lipsei de întreținere, s-au soldat cu pagube grave care au dus, în cele din urmă, la decizia de evacuare a clădirii în 1997.
Proiectul și-a propus consolidarea si restaurarea clădirii existente în sensul restituirii conformării anterioare din perioada 1893-1894, combinată cu reconstituirea ferestrelor fațadei sudice din perioada 1863-1868. Consolidarea si restaurarea conacului s-a finalizat cu succes, acesta fiind utilizat conform cerintelor beneficiarului.
Locatie: Măgurele, jud. Ilfov
Intervenții: restaurare, consolidare și conversie
Suprafață construită: 3430 mp
Supprafață utilă: 2570 sqm
An: 2011-2015
conceput în cadrul Criba Design